Stătea Sfântul Petru la Poarta Raiului și astepta… musafiri, ca de obicei.
La un moment dat aude cioc, cioc. Deschide poarta, se uită, nu vede pe nimeni. Mai trece un timp și iar se aude ciocănitul. Se ridică, iese iar la poartă… nimeni.
– Mai să fie, careva are chef de joacă, se gândeste sfântul.
După scurt timp, iar se aude cioc, cioc… iar iese sfântul afară… bineînțeles că nu era nimeni la poartă.
– Să vezi că sunt dracușorii ăia de jos și fac mișto de mine, se iar gândește Sfântul Petru. Își ia scăunelul și se așează lângă Poarta Raiului, așteptând pregătit, cu mâna pe clanță. Iar se aude cioc, cioc. Sfântul Petru deschide brusc poarta și vede un tip care fugea îndepărtându-se de poartă. Enervat la culme, Sfântul Petru strigă după el:
– Alo, domnu’ ce tot bați la poartă și fugi ca disperatul inapoi!!! Ia vezi, că poate nu te mai primesc deloc!
– Nu vreau să fac glume proaste, dar sunt unii jos care ma tot… resuscitează.